Decizia CCR nr. 374/2016Punctul 11

11. Pe de altă parte, autorul excepției de neconstituționalitate mai arată că, prin raportare la mandatul altor organisme constituționale colective, Legea fundamentală reglementează, prin art. 63 alin. (1) , durata mandatului Camerei (parlamentare), iar art. 133 alin. (4) reglementează durata mandatului membrilor (Consiliului Superior al Magistraturii). Diferența de reglementare este una de ordin pur formal, aparentă, iar nu de substanță și nu poate conduce la o concluzie diferită de aceea enunțată anterior. Astfel, dacă o Cameră parlamentară este alcătuită exclusiv din deputați, după caz, senatori aleși, fiind, așadar, omogenă din perspectiva componenței pur elective și, astfel, Constituția putea să-i reglementeze mandatul in terminis, Consiliul Superior al Magistraturii are în componența sa și membri de drept - ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul acestora, din calitatea pe care o dețin, anume prevăzută de Constituție, decurge și calitatea de membru al Consiliului care, astfel, din perspectiva componenței sale, nu este unul pur electiv, iar reglementarea mandatului său in terminis nu putea fi efectuată ca în cazul anterior, din rațiuni de acuratețe juridică. Art. 133 alin. (4) din Constituție se referă, așadar, la durata mandatului celorlalți membri decât cei de drept și o face global, iar nu individual, iar acest aspect este subliniat și în urma interpretării gramaticale, Constituția nereglementând durata mandatelor membrilor pentru a se putea desprinde concluzia autonomiei mandatelor fiecărui membru, unul față de celălalt, din perspectiva duratei lor. Concepția constituțională în sensul celor arătate este confirmată și de poziția legiuitorului organic, respectiv de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 317/2004, mai sus menționate. Dacă s-ar admite interpretarea că mandatul membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este individual, iar alegerile se organizează pentru fiecare dintre aceștia, în funcție de data expirării mandatului anterior, la termen sau nu, atunci este evident că niciodată nu s-ar mai putea pune problema unei ședințe de constituire, în sensul art. 22 din Legea nr. 317/2004, fiind greu de presupus că, după decalajul creat prin situația de fapt care stă la baza prezentei sesizări, se va mai identifica vreodată în viitor o situație în care toți membrii să fie aleși în același timp, astfel încât să se poată organiza o "ședință de constituire". În plus, chiar noțiunea de ședință de constituire sugerează o optică unitară a legiuitorului în privința Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul referirii la acesta ca la un organism comun, iar nu ca la un organism divizat prin criteriul unor mandate individuale, fără legătură între ele. ...