Decizia CCR nr. 374/2016Punctul 46
Punctul 46
46. În plus, prevederile art. 6 alin. (2) din lege se referă la "expirarea mandatului", eveniment care se poate întâmpla doar după epuizarea termenului constituțional și legal de 6 ani, iar nu la "încetarea calității de membru" care poate interveni nu doar la expirarea mandatului, ci oricând pe parcursul celor 6 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 54 alin. (4) din lege, respectiv prin demisie, revocare din funcție, nerezolvarea stării de incompatibilitate, nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004, imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum și prin deces. În aceste situații postul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii devine vacant. Astfel, legiuitorul nu optează să reglementeze în cuprinsul normei declanșarea procedurii alegerilor la încetarea calității de membru, în funcție de modul prin care aceasta se realizează, ci alege doar o singură modalitate de încetare a calității, și anume cea a expirării mandatului de 6 ani al membrilor Consiliului. Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din lege stabilesc, ca dată de reper, data expirării mandatului, care presupune întotdeauna epuizarea termenului de 6 ani, și constituie o dată fixă, certă, periodică. Este evident că suntem în prezența unei proceduri unitare, cu desfășurare simultană pentru toate instanțele și parchetele din țară. Dacă voința legiuitorului nu ar fi fost să stabilească o asemenea dată pentru desfășurarea alegerilor, norma ar fi prevăzut ca reper data încetării calității de membru - o dată variabilă, de la caz la caz. Or, pentru celelalte ipoteze de încetare a calității de membru, legiuitorul a prevăzut că, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, dispozițiile legale privind alegerea urmând a se aplica în mod corespunzător. O atare împrejurare nu produce, însă, nicio consecință juridică asupra duratei mandatului membrilor Consiliului, deci asupra mandatului organismului colegial, care va expira la împlinirea termenului de 6 ani. Persoana care dobândește calitatea de membru al Consiliului și ocupă locul rămas vacant va exercita funcția publică pentru restul de mandat rămas până la expirarea acestui termen, când se vor organiza alegeri generale, conform procedurii stabilite de lege. ...
Sursa oficială ↗