Decizia CCR nr. 358/2016Paragraful 17

13. Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 instituie un prag de reprezentativitate rezonabil de minimum 1%, uşor de atins în practică şi care nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi de a fi ales. În legătură cu drepturile electorale fundamentale, respectiv dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, se susţine, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.013 din 27 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, că legiuitorul are competenţa exclusivă ca, subordonându-se principiilor statuate în art. 16 alin. (3) , art. 37 şi art. 40 din Constituţie, să stabilească modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral. Aşadar, atât în accepţiunea Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001), cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului [hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52 şi, respectiv, Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84], dreptul de a fi ales implică posibilitatea existenţei unor condiţionări în exerciţiul acestuia, iar statele au o marjă largă de apreciere a sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia. Totodată, potrivit Recomandărilor Comisiei de la Veneţia, cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), "obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru propunerea unei candidaturi este, în principiu, compatibilă cu sufragiul universal".