Decizia CCR nr. 330/2016Paragraful 25

20. În ceea ce priveşte obiectul recursului în casaţie, acesta fiind o cale de atac extraordinară, pot fi atacate numai hotărârile definitive. În acest sens, dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că este vorba de deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, ceea ce înseamnă că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Deşi textul de lege criticat se referă doar la deciziile pronunţate de curţile de apel, recursul în casaţie vizează însă, aşa cum reţine doctrina, şi îndreptarea sentinţei menţinute sau desfiinţate de curtea de apel ca instanţă de apel, având în vedere soluţiile de la judecata recursului în casaţie, prevăzute de art. 448 din Codul de procedură penală, potrivit căruia instanţa de recurs în casaţie, după caz, în funcţie de motivul invocat, casând hotărârea atacată, şi anume decizia curţii de apel, desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată, pronunţând o soluţie în recurs, sau poate dispune rejudecarea de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, care poate fi tribunalul, ca primă instanţă, dacă soluţia atacată a fost dată de judecătorie cu încălcarea regulilor de competenţă materială sau după calitatea persoanei, fiind evident că, şi în această din urmă situaţie, sentinţa dată cu încălcarea normelor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei urmează a fi desfiinţată în recurs.