Decizia CCR nr. 330/2016Paragraful 28

23. Astfel, Curtea constată că este neîntemeiată critica formulată de autorii excepţiei cu privire la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, în sensul că dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală creează discriminare între persoanele faţă de care s-au pronunţat hotărâri definitive de către tribunal, respectiv de către curtea de apel, întrucât permit atacarea cu recurs în casaţie doar a deciziilor curţii de apel, suprimând dreptul celor faţă de care tribunalul a pronunţat o hotărâre definitivă de a o contesta pe calea recursului în casaţie. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, şi Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, paragraful 17). Or, nicio prevedere din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor extraordinare de atac în materie penală, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie prevăzând, în această materie, dreptul la două grade de jurisdicţie, ceea ce înseamnă judecarea cauzei în fond şi în apel. Pentru motivele arătate, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, consacrat de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie.