Decizia CCR nr. 355/2016Paragraful 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.05.2016 · dosar 6.680/55/2016
Paragraful 40
35. Curtea Constituţională nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, potrivit căreia textul de lege criticat creează o stare de discriminare între partidele politice care au deja o bază de date cu caracter personal şi partidele noi, care nu dispun de aceleaşi date pentru întocmirea listelor de susţinători. Aceasta deoarece condiţia prezentării listei de susţinători vizează orice formaţiune politică, indiferent de regimul juridic aplicabil la data constituirii şi înregistrării sale, respectiv în condiţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, sau ulterior modificării acesteia prin Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, cu referire la eliminarea condiţiei de reprezentativitate necesară la înregistrarea unui partid politic, constând în prezentarea unei liste cu 25.00 de semnături ale membrilor fondatori. Diferenţele de susţinere în sine, concretizate, în cazul unora dintre partidele politice, în existenţa acelei "baze de date cu caracter personal" menţionate de autorii excepţiei, ţin de natura/substanţa competiţiei politice, reflectând implicit libertatea de voinţă a electoratului, esenţială într-un stat democratic, aceste susţineri neputând avea natura unor reale critici de neconstituţionalitate. În cursa electorală, legea recunoaşte şi respectă egalitatea de şanse a oricărui competitor electoral, aceleaşi condiţii de înscriere a candidaturii la una dintre funcţiile publice eligibile fiind prevăzute pentru fiecare dintre aceştia, inclusiv pentru candidaţii independenţi.
Sursa oficială ↗