Decizia CCR nr. 315/2016Paragraful 21

16. De asemenea, prin Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, paragraful 24, Curtea a reţinut că o reglementare similară cu cea criticată era cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe. Prin aceeaşi decizie, paragraful 26, Curtea a constatat că şi Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 97 alin. (2) lit. e) , ca mijloace de probă, rapoartele de expertiză sau de constatare, iar art. 172 alin. (9) şi (10) din acelaşi cod arată că atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări, iar această constatare este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. De asemenea, ca o garanţie suplimentară, art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală prevede că, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.