Decizia CCR nr. 323/2016Paragraful 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.05.2016 · dosar 1.566/100/2015
Paragraful 37
30. Curtea a observat, de asemenea, ca fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare. Astfel, s-a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului.
Sursa oficială ↗