Decizia ÎCCJ nr. 84/2024 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.11.2024 · dosar 1.973/1/2024
Punctul II
II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile 11. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare + Articolul 23 Sporul pentru condiții de muncă Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate. + Articolul 38 Aplicarea legii (...) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: (...) c) prin excepție de la lit. a) , începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătății și aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăși limita prevăzută la art. 25. (...) Anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare „Învățământ“ Capitolul I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ + Articolul 13 (1) În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (...) (3) Personalul didactic care desfășoară activitate de predare-învățare-evaluare în sistemul penitenciar primește un spor de până la 15% din salariul de bază. Anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ Capitolul II - Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale + Articolul 7 (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...) h) pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. (...) ... ... 12. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare + Articolul 5 (1) Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pe baza următoarelor criterii: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale și boli legate de profesie ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; ... b) existența indicilor de morbiditate în raport cu riscurile de la locul de muncă; ... c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă; ... d) riscul de îmbolnăvire și accidentare determinat de depășiri ale noxelor profesionale, fizice, chimice, fizico-chimice, biologice, suprasolicitarea unor funcții și sisteme ale organismului. ... (2) Perioada de referință în funcție de care se face evaluarea criteriilor nominalizate la alin. (1) este de 10 ani. (3) Termenul prevăzut la alin. (2) nu se aplică în cazul unităților nou-înființate pentru care evaluarea criteriilor se face de la momentul înființării. (4) Legătura între existența unor indici de morbiditate și noxele identificate la locul de muncă este cea de cauză-efect, respectiv noxa identificată la locul de muncă este agentul cauzal sau favorizant în apariția afecțiunilor medicale înregistrate la acel loc de muncă. (5) Criteriile nominalizate la alin. (1) nu trebuie să fie îndeplinite cumulativ. (6) Pentru eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare este necesar a fi îndeplinit cel puțin un criteriu. (7) Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare se eliberează de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică. (8) Prin excepție de la prevederile alin. (6) , pentru unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale, din rețelele instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională, din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne și unitățile din sistemul penitenciar buletinele de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă se eliberează după cum urmează: a) pentru unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale se eliberează de compartimentul de specialitate din cadrul Centrului de medicină preventivă al acestui minister, în prezența responsabilului cu securitatea și sănătatea în muncă din unitate care certifică îndeplinirea tuturor normelor de protecție a muncii la momentul expertizării și faptul că se lucrează în condiții normale de lucru; ... b) pentru unitățile sanitare din rețelele instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională se eliberează de compartimentul de specialitate din cadrul acestor instituții; ... c) pentru unitățile din rețeaua sanitară a Ministerului Afacerilor Interne și unitățile din sistemul penitenciar se eliberează de compartimentul de specialitate din cadrul acestei instituții sau de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică sau de alte structuri abilitate în acest sens, în prezența lucrătorilor desemnați cu activitățile de prevenire a riscurilor profesionale și protecție a lucrătorilor la locul de muncă din unitatea respectivă, și se comunică structurii de inspecția muncii competente din Ministerul Afacerilor Interne sau structurii responsabile din sistemul penitenciar, care analizează măsurile propuse și/sau implementate pentru normalizarea condițiilor de muncă. ... (9) Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare sunt valabile atât timp cât nu intervin modificări în condițiile de muncă inițial expertizate fără a depăși un interval de maximum 3 ani. (10) Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă se eliberează pe perioadă nedeterminată pentru acele locuri de muncă unde riscurile nu pot fi înlăturate, respectiv boli infecțioase, TBC, SIDA, anatomie patologică, medicină legală, psihiatrie, neuromotorie, neuropsihomotorie etc. (11) Expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite. + Articolul 12 (1) Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din prezentul regulament-cadru. (2) Nominalizarea personalului din rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, precum și din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor care beneficiază de spor pe locuri de muncă se stabilește de comisia tehnică pe linie de securitate și sănătate în muncă din unitatea respectivă și se aprobă de comandantul sau directorul unității. (3) Nominalizarea personalului pentru unitățile sanitare din rețelele instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională care beneficiază de spor pe locuri de muncă se stabilește de comisia tehnică pe linie de securitate și sănătate în muncă din unitatea respectivă și se aprobă de comandantul unității/conducătorul unității sanitare. (4) Nominalizarea personalului din Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și din cabinetele medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care beneficiază de spor de condiții de muncă se face de către conducerea acestora, în baza buletinului de determinare emis de autoritățile abilitate. + Articolul 13 Sporurile prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru se acordă cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal aprobate prin bugetul anual de venituri și cheltuieli, cu avizul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților. + Articolul 16 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament-cadru, ordonatorii de credite au obligația să solicite autorităților abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă. (2) Autoritățile abilitate au obligația de a elibera buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării. (3) Până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă potrivit alin. (1) rămân în vigoare buletinele existente. Anexa nr. 8 - Mărimea sporului pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare + ARTICOL UNIC Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. h) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 12% până la 15% din salariul de bază: (...) ... 3. personalul de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale organizate în grădinițe, școli și unitățile de învățământ superior; (...) ... ... ...
Sursa oficială ↗