Decizia CCR nr. 294/2016Paragraful 24
Paragraful 24
20. Curtea apreciază că, indiferent de felul ei, condiţia existenţei reciprocităţii reprezintă o cerinţă rezonabilă în cadrul raporturilor juridice internaţionale, fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 10 din Constituţie, potrivit cărora "România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional", principii care îşi au originea în cutume sau în practica convenţională a statelor. De asemenea, cu privire la obligaţiile ce îi revin statului român din tratatele la care este parte, Curtea a reţinut că art. 11 alin. (1) din Constituţie consacră unul din principiile fundamentale ale încrederii între state în raporturile lor internaţionale, principiul pacta sunt servanda, potrivit căruia statele au obligaţia să respecte şi să aplice întocmai şi cu bună-credinţă tratatele la care sunt parte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015).
Sursa oficială ↗