Sari la conținut

Decizia CCR nr. 287/2016Paragraful 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.05.2016
Dosarul
3.453/30/2016

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că art. 39 alin. (4) din Legea nr. 115/2015 este nepredictibil, lăsând marja de a legifera unui organ ce nu are asemenea atribuţii ce aparţin doar Parlamentului. Referitor la obligaţia prezentării unei liste de semnături, se arată că încalcă dreptul de a fi ales, întrucât niciun partid nu îi poate obliga anterior pe simpatizanţi sau alegători să îi susţină şi, chiar dacă i-ar susţine, s-ar putea să nu îi mai voteze. Ca urmare, normele criticate sunt profund nelegale şi imorale, dar şi neconstituţionale, reprezentând o ingerinţă în dreptul de a fi ales. Pe de altă parte, pragul stabilit de legiuitor nu este un indicator real, el fiind stabilit cu majoritate largă parlamentară pentru a îngrădi venirea partidelor mici la conducere. Aceste praguri nu garantează egalitatea de şanse, ci discriminează în raport cu art. 16 alin. (3) din Constituţie. Cât priveşte art. 51 din Legea nr. 115/2015, se arată că acesta face să cadă în derizoriu cerinţa listei de susţinători, aceştia putând semna pentru toate partidele, după interese materiale, încălcându-se nu doar principiile moralităţii ce trebuie să guverneze o clasă politică, dar şi principiul dreptului de a fi ales, prin fixarea unui prag care poate fi depăşit doar de către partidele mari.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie