Decizia CCR nr. 258/2016Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2016 · dosar 2.987/84/2014
Paragraful 28
21. Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Codul penal, "legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare". Aceasta presupune că legea penală nu se aplică faptelor comise înainte de intrarea ei în vigoare şi nici faptelor săvârşite după ieşirea ei din vigoare, aspecte care, la nivel constituţional, se traduc în reglementarea principiului neretroactivităţii şi al legalităţii. Curtea constată că, în baza principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, legea penală are putere de a se aplica de la data naşterii raportului juridic penal de conflict, cât şi la data soluţionării lui pe cale judecătorească. Astfel, legea penală îşi produce efectele juridice pe perioada cât este activă, ceea ce presupune că faptelor care se săvârşesc, cât timp legea penală este în vigoare, li se aplică această lege, cu excepţia aplicării retroactive a legii penale mai favorabile.
Sursa oficială ↗