Decizia CCR nr. 260/2016Paragraful 28
Paragraful 28
23. Curtea observă că din modul de reglementare a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci "când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) , organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă", se desprinde concluzia că legiuitorul a instituit în sarcina organului de urmărire penală obligaţia de a începe urmărirea penală, imediat după ce a fost legal sesizat. Totodată, Curtea apreciază că din dispoziţiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci "când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect", rezultă că noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct faţă de o anumită persoană, instituind obligaţia începerii, în toate cazurile, a urmăririi penale in rem. Această dispoziţie are caracter imperativ şi este aplicabilă chiar şi în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârşit infracţiunea ce face obiectul sesizării ori când starea de fapt descrisă permite identificarea sa.
Sursa oficială ↗