Decizia CCR nr. 255/2016Paragraful 24

19. Având în vedere argumentele expuse anterior şi raportând textele criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a reţinut că restrângerea de către legiuitor a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acesta a fost modificat prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, şi de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac. Astfel, pentru considerentele expuse anterior şi având în vedere că recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se realizează un control de legalitate, Curtea nu a putut reţine încălcarea prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 a dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţie.