Decizia CCR nr. 261/2016Paragraful 42

37. Examinând în continuare textul de lege criticat din perspectiva conformităţii acestuia cu prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, Curtea reţine, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, că principiul prezumţiei de nevinovăţie consacrat de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se limitează la o simplă garanţie procedurală în materie penală, sfera acestuia de aplicare fiind mai vastă şi impunând ca niciun reprezentant al statului sau al unei autorităţi publice să nu declare că o persoană este vinovată de o infracţiune, înainte ca vinovăţia acesteia să fi fost stabilită de o "instanţă" . În acest sens poate fi amintită Hotărârea din 4 iunie 2013, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Teodor împotriva României, paragraful 36. Având în vedere aceste repere, Curtea Constituţională apreciază că suspendarea raportului de muncă în cazul prevăzut de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 nu are semnificaţia încălcării prezumţiei de nevinovăţie, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, nu constituie o sancţiune disciplinară şi cu atât mai puţin una de natură penală. Astfel, angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra unei eventuale răspunderi penale. De asemenea, nici nu se poate susţine că această măsură ar putea fi echivalată cu ceea ce instanţa europeană înţelege prin acuzaţie de vinovăţie penală formulată de un "reprezentant al statului sau al unei autorităţi publice", înainte de pronunţarea instanţei.