Decizia CCR nr. 262/2016Paragraful 60

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2016 · dosar 7.783/99/2015
Paragraful 60
55. În concluzie, din analiza dispoziţiilor legale referitoare la pensia de serviciu, Curtea constată că prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au o sferă de incidenţă diferită faţă de cea reglementată de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, un judecător al Curţii Constituţionale putând beneficia de pensia de serviciu fie în temeiul Legii nr. 47/1992, fie în temeiul Legii nr. 303/2004, în funcţie de condiţiile legale pe care le îndeplineşte. Raportul dintre cele două legi nu este guvernat de principiul lege specială/lege generală, cu consecinţa caracterului derogatoriu, de strictă şi limitată interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci normele cuprinse în cele două legi au caracter autonom, de sine-stătător, cu aplicabilitate diferită. Prin urmare, în temeiul art. 16 din Constituţie, care consacră principiul nediscriminării, prevederea conţinută de Legea nr. 47/1992 nu poate împiedica judecătorul Curţii Constituţionale care, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, realizează o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile enumerate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 să beneficieze de pensia de serviciu prevăzută de acest text de lege.
Sursa oficială ↗