Decizia CCR nr. 246/2016Paragraful 41
Paragraful 41
35. Cu referire la alegerile pentru Parlamentul European, răspunzând criticilor referitoare la impunerea, pentru candidatul independent care doreşte să participe individual la alegerile pentru Parlamentul European, a condiţiei ca acesta să prezinte o listă cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot, Curtea a reţinut că "premisa normei juridice stabilite de art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 (n.a contestată în cauză) o constituie tocmai condiţia generală, constituţională, potrivit căreia candidatul independent la alegerile pentru Parlamentul European trebuie mai întâi să fie titularul dreptului subiectiv de a fi ales, deci se presupune că are vocaţia exercitării acestui drept, urmând ca, pentru exercitarea în concret a dreptului, să îndeplinească cerinţa suplimentară de depunere la Biroul Electoral Central a listei cu semnăturile a cel puţin 100.000 de alegători, alături de cererea de admitere a candidaturii sale şi alte acte necesare. O astfel de condiţie suplimentară nu vine în contradicţie cu dreptul de a fi ales, invocat de autoarea excepţiei, de vreme ce existenţa acestui drept este o condiţie preliminară, sine qua non, fără de care accesul la întreaga procedură electorală este imposibil. Totodată, condiţia legală privind depunerea listei cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales, cum susţine autoarea excepţiei. Trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european." (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).
Sursa oficială ↗