Decizia CCR nr. 245/2016Paragraful 65

54. Curtea constată că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în forma anterioară, pe baza unor critici relativ similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 647 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010, şi Decizia nr. 464 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că, fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa judecătorească este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea a mai reţinut că art. 13 din lege, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede şi o răspundere contravenţională, din moment ce fapta ilicită este sancţionată cu amendă contravenţională. Curtea a mai statuat în jurisprudenţa sa că acţiunea promovată în temeiul art. 11-13 angajează, în principal, răspunderea contravenţională a profesionistului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia. Aşadar, existând două tipuri de răspundere, una delictuală, cealaltă contravenţională, există şi două tipuri de sancţiuni (a se vedea Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 649 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010). Împrejurarea că actul de sesizare al instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasă de persoana ce are calitatea de consumator nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al profesionistului. În faţa instanţei de judecată, părţile au în egală măsură posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei.