Decizia ÎCCJ nr. 69/2024 (HP)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
65. Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, pronunțată în interpretarea art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcție similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. ...
66. Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, pronunțată în interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 7 alin. (1) , (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizație avută“ și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților. ...
67. Prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022, pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, după caz. ...
68. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 24 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 9 mai 2023, a respins, ca inadmisibilă, o sesizare privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 7 alin. (1) , (2) și (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, prin raportare la drepturile acordate prin hotărâri judecătorești privind diferențele D.N.A. - D.I.I.C.O.T., anume coeficienții prevăzuți de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. ... ...
Sursa oficială ↗