Decizia CCR nr. 210/2016Paragraful 12

8. În fine, susţine că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt contrare şi cerinţelor art. 7 privind principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum se reflectă acestea în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în materia legiferării pedepselor, a decis că este posibil ca, prin intervenţia legiuitorului, să fie modificat tratamentul sancţionator al infracţiunilor, dar asemenea intervenţii legislative trebuie să respecte principiul neretroactivităţii aplicării pedepselor, întrucât, "în caz contrar, statele ar fi libere - prin modificarea legii sau reinterpretarea regulilor aplicabile - să redefinească scopul pedepsei impuse, în detrimentul persoanei condamnate, în condiţiile în care aceasta din urmă nu şi-ar fi putut imagina o asemenea dezvoltare la data săvârşirii infracţiunii" (Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragraful 79, şi Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29). În raport de jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, autorul excepţiei consideră că: "în conceptul autonom de «pedeapsă» utilizat de art. 7 din Convenţie, urmează a se include nu numai limitele legale de pedeapsă, ci şi toate normele, regulile şi procedurile care conduc judecătorul la stabilirea unei pedepse în cazul concret, respectiv tot ceea ce defineşte regimul sancţionator, inclusiv regulile în materia concursului de infracţiuni", iar "modificarea tratamentului sancţionator printr-o intervenţie legislativă este permisă numai în măsura în care respectă cerinţele previzibilităţii, accesibilităţii şi neretroactivităţii (exceptând legea penală mai favorabilă), raportat la momentul săvârşirii faptei", în cazul unei pluralităţi de infracţiuni, principiul enunţat aplicându-se cu privire la fiecare faptă care intră în componenţa pluralităţii. Aşadar, modificarea pedepselor şi, respectiv, a tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, ca urmare a unei intervenţii legislative ulterioare săvârşirii faptei, şi care constă în agravarea regimului sancţionator pe care persoana acuzată l-ar fi putut avea în vedere, în mod obiectiv, la momentul săvârşirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale şi încălcarea cerinţelor de previzibilitate şi accesibilitate consacrate de art. 7 din Convenţie.