Decizia CCR nr. 210/2016Paragraful 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.04.2016 · dosar 4.153/2/2014
Paragraful 32
25. Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat, însă, că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului "legii mai conforme cu interesele apărării sociale", care este legea nouă. Curtea a reţinut că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a constatat că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Curtea a reţinut că inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni (paragrafele 15, 16 şi 18).
Sursa oficială ↗