Decizia CCR nr. 210/2016Paragraful 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.04.2016 · dosar 4.153/2/2014
Paragraful 35
28. În sfârşit, în ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de a extinde critica privind dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi asupra altor temeiuri constituţionale, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)". Temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt, aşadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia, astfel că în faţa Curţii nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. Prin urmare, litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi.
Sursa oficială ↗