Decizia CCR nr. 221/2016Paragraful 30

23. În ceea ce priveşte cuantumul acestora, Curtea a constatat că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, precum şi a cuantumului lor reprezintă însă o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală (a se vedea Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014). Curtea a mai reţinut totodată că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii (a se vedea Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005). Plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor, iar legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie.