Decizia CCR nr. 195/2016Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.04.2016 · dosar 65/39/2015
Paragraful 19
14. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 stabileşte că, prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de ordonanţa de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora. Prevederile de la care se instituie derogarea, respectiv art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, stabileau măsuri de protecţie a debitorilor aflaţi în insolvenţă, respectiv suspendarea de drept a oricăror acţiuni judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, începând cu data deschiderii procedurii, precum şi menţinerea contractelor în derulare la data deschiderii procedurii.
Sursa oficială ↗