Decizia CCR nr. 178/2016Paragraful 43

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.03.2016 · dosar 263/89/2015
Paragraful 43
36. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale care consacră demnitatea omului ca valoare supremă a statului român, analizând susţineri asemănătoare celor invocate în prezenta cauză, Curtea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, a reţinut, în esenţă, că, deşi temeiul moral al acordării dreptului la indemnizaţie reparatorie, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, "acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989".
Sursa oficială ↗