Decizia CCR nr. 166/2016Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.03.2016 · dosar 698/114/2015
Paragraful 14
11. Avocatul Poporului arată că, într-o speţă similară (Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010), instanţa de contencios constituţional a reţinut că "aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora". În acelaşi timp, Curtea a constatat că "obligaţia instituită de prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuţie mai mare decât înseşi veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporţionalitatea şi caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus." În fapt, dispoziţiile legale criticate reiau şi menţin soluţia legislativă din art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006, argumentele arătate fiind aplicabile cu acurateţe.
Sursa oficială ↗