Decizia CCR nr. 157/2016Paragraful 42
Paragraful 42
În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că o garanţie a dreptului la un proces echitabil este egalitatea de arme, garanţie care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu (a se vedea Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19). Or, părţi în procesul civil nu pot fi decât reclamantul şi pârâtul, precum şi alte persoane care intervin voluntar sau forţat în proces (în conformitate cu art. 41-66 din Codul de procedură civilă din 1865), aşadar, persoanele care justifică un drept subiectiv propriu în raport cu obiectul cauzei. Faza executării silite, indiferent că este declanşată ca urmare a executării unor obligaţii stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte titluri executorii, presupune naşterea unui raport juridic execuţional, care are drept părţi pe debitorul şi creditorul obligaţiei stabilite prin hotărârea unei instanţe/printr-un alt titlu executoriu.
Sursa oficială ↗