Decizia CCR nr. 169/2016Paragraful 21

16. În continuare, a constatat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare, Curtea a reţinut că în reglementarea procesual civilă anterioară aceasta era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În prezent, instanţa supremă are competenţa de a soluţiona numai cererile de strămutare întemeiate pe motive de siguranţă publică, precum şi cele care se referă la strămutarea cauzelor de la curţile de apel. În actuala reglementare procesual civilă instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa de la care se cere strămutarea procesului, curte de apel care, potrivit art. 145 din Codul de procedură civilă, în caz de admitere a cererii de strămutare, va trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, a calităţii părţilor ori a unor relaţii conflictuale locale [art. 140 alin. (2) din Codul de procedură civilă].