Decizia CCR nr. 145/2016Paragraful 21

16. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), Curtea a observat că "practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare" (paragraful 21). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că "acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu", aceasta fiind "singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei" (paragraful 48). Curtea a concluzionat că «nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen» (paragraful 49).