Decizia CCR nr. 151/2016Paragraful 27

22. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la muncă include, după cum indică şi prevederea constituţională, libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia pentru munca depusă, dreptul la negocieri colective, dreptul la repaus săptămânal şi la concediu de odihnă plătit etc., toate aceste drepturi componente fiind stabilite prin lege (Decizia nr. 542 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006). Cu privire la art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, că acest text constituţional nu poate fi interpretat în sensul că oricând orice persoană poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru. Obţinerea acestor avize, autorizaţii sau atestări este motivată de specificul fiecărei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzătoare, precum şi anumite aptitudini pe care cel ce doreşte să exercite acea meserie sau profesie trebuie să le aibă, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă ales.