Decizia CCR nr. 151/2016Paragraful 36
Paragraful 36
31. Mai mult, Curtea reţine că aceste interdicţii nu sunt prevăzute de lege pentru celelalte categorii profesionale din sistemul medical, care îşi pot continua activitatea profesională după împlinirea vârstei de pensionare în unităţi sanitare private, doar cu condiţia obţinerii avizelor anuale prevăzute de lege pentru fiecare categorie în parte şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. Aşadar, pentru celelalte categorii profesionale din sistemul medical, aceste două condiţii, şi anume obţinerea avizelor anuale prevăzute de lege şi asigurarea de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv sunt necesare, dar şi suficiente pentru continuarea activităţii profesionale în sistemul medical privat.
Sursa oficială ↗