Decizia CCR nr. 129/2016Paragraful 17

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcând astfel egalitatea de tratament în stabilirea salariului, consacrată de art. 41 alin. (4) din Constituţie, de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, de art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi de art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la principiul egalităţii de tratament, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei), precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, potrivit principiului "la muncă egală, remuneraţie egală", dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.