Decizia CCR nr. 137/2016Paragraful 36

29. Referitor la aceste critici, Curtea constată că dispoziţiile art. 142^1 şi art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală dispun cu privire la semnarea, verificarea şi certificarea datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică şi consemnarea lor. O astfel de procedură este precedată de cea specifică emiterii unui mandat de supraveghere tehnică şi care, potrivit art. 140 şi art. 141 din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi ori poate fi autorizată pe o durată de maximum 48 de ore de către procuror, care are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea confirmării sale. De asemenea, în acord cu art. 144 din Codul de procedură penală, mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a acestora neputând depăşi 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private care nu poate depăşi 120 de zile. Prin urmare, utilizarea unor astfel de date este supusă controlului judecătoresc, constituind tocmai garanţia procedurală a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prevăzut de art. 26 din Constituţie. Aşa fiind, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26, deoarece însuşi textul invocat oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale şi de ordinea publică. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.