Decizia CCR nr. 95/2016Paragraful 19
Paragraful 19
Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 585 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 13 august 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat califică drept contravenţie la regimul drumurilor fapta constând în efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea anumitor mase maxime admise, dacă nu a fost comisă în asemenea împrejurări încât să fie considerată infracţiune potrivit legii penale, stabilind, totodată, şi sancţiunea corespunzătoare, respectiv amenda între anumite limite, acolo precizate. Referitor la critica privitoare la pretinsa disproporţie între sancţiunile prevăzute pentru infracţiunile şi contravenţiile la regimul rutier, Curtea a reţinut că aceasta reprezintă o opţiune a legiuitorului, pe care instanţa de contencios constituţional nu o poate cenzura.
Sursa oficială ↗