Decizia CCR nr. 92/2016Paragraful 23

18. Cât priveşte prima critică formulată, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 202 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, Decizia nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015, Decizia nr. 415 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, sau Decizia nr. 526 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, reţinând că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens a amintit şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.