Decizia CCR nr. 60/2016Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2016 · dosar 2.356/88/2014
Paragraful 23
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, "De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitivă»". Aceste dispoziţii sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât litigiul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a început la data de 23 decembrie 2014, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010. Curtea apreciază însă că aceste modificări nu înlătură soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, astfel că urmează a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004, cu care a fost sesizată.
Sursa oficială ↗