Decizia CCR nr. 49/2016Paragraful 21
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.02.2016
- Dosarul
- 451/337/2015
16. De asemenea, interpretarea teleologică a aceleiaşi norme de incriminare relevă pericolul social sporit al faptei de refuzul de a se supune la prelevarea de mostre biologice sau sustragere de la prelevare. În acest sens, Curtea constată că prelevarea de mostre biologice de către organele poliţiei sau de urmărire penală are loc atunci când există suspiciuni cu privire la săvârşirea unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau a unei infracţiuni dintre cele reglementate la cap. II al titlului VII al Părţii speciale a Codului penal, potrivit art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, şi art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală. Astfel, infracţiunea prevăzută la art. 337 din Codul penal are ca obiect juridic secundar protejarea relaţiilor sociale din domeniul înfăptuirii justiţiei şi, prin urmare, săvârşirea faptei incriminate poate avea ca efect obstrucţionarea actului de justiţie.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.