Decizia CCR nr. 56/2016Paragraful 19

14. Referindu-se la discrepanţa existentă între obiectivele propuse de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 119/2010 şi efectele aplicării acestui act normativ, Curtea, prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, precitată, a statuat că această problemă vizează, în realitate, o previzionare inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010, fapt care nu reprezintă un aspect de neconstituţionalitate. Totodată, prin Decizia nr. 904 din 25 octombrie 2012, precitată, Curtea a arătat că aspectele vizând previzionarea inexactă a efectelor legii analizate, care pun în discuţie caracterul eficient şi adecvat al reglementării, nu pot fi supuse analizei instanţei de contencios constituţional. În acest sens, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă analiza acestora în raport cu prevederile Constituţiei. Aceasta este o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea sau eficienţa politicii economice adoptate de stat. Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând ineficienţa şi incoerenţa politicii adoptate de legiuitor, care nu a reuşit să atingă obiectivele propuse. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, prin care a reţinut că nu intră în competenţa sa posibilitatea de a se pronunţa asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacă legea supusă controlului de constituţionalitate îşi poate atinge scopul pentru care a fost iniţiată şi adoptată, şi aceasta chiar dacă, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptăţite. Curtea Constituţională nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora. Iar statul de drept, a cărui existenţă este reglementată prin art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, impune recunoaşterea de către fiecare putere a actelor şi măsurilor luate de celelalte puteri în limitele prevăzute de Constituţie.