Sari la conținut

Decizia CCR nr. 34/2016Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.02.2016
Dosarul
2.028/2/2015

28. Curtea va analiza și dacă ipoteza din cauza de față se subsumează noțiunii de jurisdicție administrativă specială, așadar dacă o astfel de comisie de jurisdicție a imputațiilor reprezintă o autoritate administrativă în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinind rolul de jurisdicție administrativă specială. Această operațiune este necesară întrucât o procedură administrativ-jurisdicțională se poate desfășura numai în fața unei jurisdicții administrative speciale. Potrivit dispozițiilor legale menționate, jurisdicția administrativă specială este "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale". Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004, și Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014) că "jurisdicțiile speciale administrative" reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie