Decizia CCR nr. 25/2016Paragraful 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.01.2016 · dosar 8.784/2/2012
Paragraful 3
2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 14 ianuarie 2016 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 19 ianuarie 2016, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
Sursa oficială ↗