Decizia CCR nr. 23/2016Paragraful 28

24. De asemenea, Curtea reţine că tot instanţele de judecată, pe baza aceloraşi prerogative de jurisdictio şi imperium, au dreptul ca, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 74-106 din Codul penal, să procedeze la individualizarea pedepselor prin renunţarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80-82 din Codul penal, amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83-90 din Codul penal, sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91-98 din Codul penal. Aceste atribuţii ale instanţei sunt exercitate, însă, după parcurgerea etapei urmăririi penale, a etapei camerei preliminare şi a judecăţii în fond. Astfel, renunţarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă atunci când din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine gravitatea redusă a infracţiunii şi faptul că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. Amânarea aplicării pedepsei poate fi dispusă dacă se constată că sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, că infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi b) din Codul penal, sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, că infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. În fine, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă constată că pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, că infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, că infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Curtea reţine, totodată, că verificarea îndeplinirii acestor condiţii de către instanţa de judecată se face pe baza unor criterii prevăzute în mod expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 80, art. 83 şi art. 91 din Codul penal, referitoare la persoana infractorului, la conduita avută de acesta anterior săvârşirii infracţiunii, la eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, la posibilităţile sale de îndreptare.