Decizia CCR nr. 20/2016Paragraful 45
Paragraful 45
38. Similar, în cazul popririi, art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situaţia în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit, care devine astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectaţiune specială întreaga valoare a creanţei la dispoziţia executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării.
Sursa oficială ↗