Decizia CCR nr. 19/2016Paragraful 26

20. Având în vedere toate cele arătate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Acest text constituţional consacră principiul libertăţii legiuitorului de a reglementa în domeniile menţionate, luând în considerare condiţia existentă în art. 1 alin. (5) din Constituţie de a respecta toate celelalte norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legiuitorul, prin edictarea normelor procedurale criticate, şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de scopul acestor norme, acela de a evita privarea unui parlamentar de posibilitatea de a-şi exercita mandatul ca urmare a unor proceduri judiciare represive, şi de caracterul lor protector, caracter care se relevă, astfel cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003, prin aceea că parlamentarul trimis în judecată este scos de sub jurisdicţia instanţei căreia i-ar reveni competenţa potrivit regulilor generale - fiind apărat în acest fel de presiunile locale - şi i se dă posibilitatea de a fi judecat de instanţa supremă, care, în raport cu poziţia pe care o deţine în sistemul judiciar, prezintă cele mai înalte garanţii de independenţă şi imparţialitate.