Decizia CCR nr. 5/2016Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.01.2016 · dosar 7.115/279/2014
Paragraful 24
20. Totodată, Curtea a reţinut că potrivit art. 48 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 16, 21 şi 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului la apărare şi nu o piedică împotriva accesului la justiţie, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor referitoare la instituţia curatelei speciale.
Sursa oficială ↗