Decizia CCR nr. 3/2016Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.01.2016 · dosar 1.875/225/2015
Paragraful 21
17. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac nu are semnificaţia unei atingeri aduse dreptului la apărare aparţinând autorului excepţiei, aceasta deoarece dispoziţiile art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. 18. Aşadar, în ipoteza în care soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale a fost făcută cu citarea părţilor, apelul trebuie să fie declarat înăuntrul termenului de apel prevăzut de lege, iar motivarea apelului se va face de la comunicarea efectivă a hotărârii, într-un termen de aceeaşi durată.
Sursa oficială ↗