Decizia ÎCCJ nr. 49/2024 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei
21. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul parte civilă G.C. și inculpata G.P.D. împotriva Sentinței penale nr. 805 din 3 octombrie 2023, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 5.934/314/2022*. ...
22. Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei G.P.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.M.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei A.A.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului G.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, și art. 113 alin. (3) din Codul penal, a inculpatului G.A.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal și art. 113 alin. (3) din Codul penal, parte civilă fiind G.C. și persoane vătămate fiind A.M.G., A.I. și G.G. ...
23. În actul de sesizare s-a reținut, în esență, cu privire la inculpatul G.C., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 24-25 de zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. xx din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
24. De asemenea, s-a reținut, cu privire la inculpata G.P.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
25. Totodată, s-a reținut, cu privire la inculpatul A.M.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. yy din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
26. S-a mai reținut, în esență, cu privire la inculpatul A.I., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. zz din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
27. De asemenea, s-a reținut, cu privire la inculpatul A.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
28. Cu privire la inculpata A.A.L. s-a reținut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
29. Totodată, s-a reținut, cu privire la inculpatul G.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. ww din 5 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
30. Referitor la inculpatul G.A.B. s-a reținut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice. ...
31. Prin Sentința penală nr. 805 din 3 octombrie 2023 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 5.934/314/2022*, s-au dispus următoarele: ...
32. În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 131 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.G. și G.A.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. ...
33. În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. și A.A.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. ...
34. În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) raportat la art. 131 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.G. și G.A.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. ...
35. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, au fost condamnați inculpații G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. și A.A.L. la pedeapsa amenzii penale pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal. ...
36. Referitor la latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă G.C. și au fost obligați inculpații A.I., A.M.G., A.D. și A.A.L., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă G.C. a sumei de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României (BNR) din ziua plății efective) cu titlu de daune morale. ...
37. În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.I. și au fost obligați inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.I. a sumei de 1.500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) cu titlu de daune morale. ...
38. În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.M.G. și au fost obligați inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.M.G. a sumei de 500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) cu titlu de daune morale. ...
39. Pentru a dispune astfel în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. ...
40. Dispozițiile art. 1.349 din Codul civil și cele ale art. 1.357-1.371 din Codul civil reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar dispozițiile art. 1.381-1.395 din Codul civil prevăd regulile aplicabile în ceea ce privește repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale. ...
41. Cât privește fapta ilicită, prin raportare la situația de fapt reținută, aceasta există, chiar dacă în ceea ce privește infracțiunea de încăierare a intervenit prescripția răspunderii penale. ...
42. Instanța de fond a reținut că toți inculpații, inclusiv cei trei inculpați care s-au constituit părți civile în cauză, s-au angrenat în săvârșirea aceleiași fapte delictuale, participând la un conflict fizic, fiind împărțiți în două tabere adverse și aplicându-și reciproc lovituri. În urma acestui conflict, inculpatului-parte civilă G.C. iau fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 24-25 de zile de îngrijiri medicale, inculpatului-parte civilă A.I. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatului-parte civilă A.M.G. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale. Referitor la prejudiciu, acesta a constat în suferințele de ordin moral cauzate inculpaților-părți civile. ...
43. Cu privire la existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța de fond a considerat și această condiție îndeplinită, prejudiciul reieșind în mod direct din faptele ilicite ale inculpaților, lanțul cauzal nefiind întrerupt. ...
44. S-a reținut că, în materie delictuală, legiuitorul a instituit răspunderea autorului pentru cea mai ușoară culpă, după cum a rezultat din dispozițiile art. 1.357 alin. (2) din Codul civil. În concret, inculpații s-au implicat în mod intenționat în conflictul fizic din data de 1 martie 2020, existând vinovăția comună a acestora. ...
45. Instanța de fond a subliniat că toți inculpații au participat la conflictul fizic din data de 1 martie 2020, exercitând acte de violență, astfel că nu s-a putut stabili individual contribuția fiecărei persoane din grup asupra participanților din grupul opus, motiv pentru care, în baza dispozițiilor legale anterior menționate, s-a apreciat că toți inculpații răspund pentru prejudiciile produse în urma conflictului, gradul de contribuție a fiecăreia dintre taberele implicate în conflict, la producerea prejudiciului, fiind de 50%. ...
46. Însă, în privința întinderii prejudiciului moral, luând în considerare dispozițiile art. 1.370 și 1.371 din Codul civil, precum și faptul că s-a stabilit gradul de contribuție de 50% pentru fiecare tabără implicată în conflict, instanța de fond a apreciat că suma de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) este una justificată pentru inculpatul-parte civilă G.C., sens în care inculpații A.I., A.M.G., A.D. și A.A.L. au fost obligați, în solidar, la plata acestei sume către victimă. În ceea ce îi privește pe inculpații părți civile A.I. și A.M.G., instanța de fond a apreciat că sumele de 1.500 euro, respectiv 500 euro, cu titlu de daune morale, sunt îndestulătoare, sens în care inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B. au fost obligați, în solidar, la plata acestei sume către victime. ...
47. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul-parte civilă G.C. și inculpata G.P.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, cu nr. 5.934/314/2022*. ...
48. La termenul de judecată din data de 10 iunie 2024, instanța a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept anterior menționate. ... ...
Sursa oficială ↗