Decizia CCR nr. 900/2015Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.12.2015 · dosar 1.475/2/2015
Paragraful 29
20. Toate aceste raţiuni justifică aplicarea unui tratament diferenţiat între cadrele titulare din învăţământul preuniversitar de stat cu cele din învăţământul preuniversitar particular, dispoziţiile legale criticate nefiind altceva decât o concretizare a prevederilor constituţionale ale art. 32 alin. (5) potrivit căruia "Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii". De aceea, Curtea constată că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia ar fi afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece cadrele didactice care au obţinut titularizarea în învăţământul preuniversitar particular nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele titularizate în învăţământul preuniversitar de stat.
Sursa oficială ↗