Decizia CCR nr. 889/2015Paragraful 40
Paragraful 40
35. În prima ipoteză se vor aplica dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, pe când în cea de-a doua ipoteză se vor aplica normele de drept comun specifice materiei executării. Textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 dispune în sensul că, la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă. Astfel, procedura de executare instituită de articolul menţionat se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba, aşadar, de obligaţii de a face care nu pot fi duse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin emiterea unui act administrativ sub semnătura conducătorului său.
Sursa oficială ↗