Sari la conținut

Decizia CCR nr. 873/2015Paragraful 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.12.2015
Dosarul
19.932/299/2015

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste prevederi constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea. Consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (3) şi (4) teza întâi din Codul de procedură penală nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind constituţională instituirea, prin dispoziţiile de lege criticate, a unor reguli speciale în ceea ce priveşte revizuirea, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie