Decizia CCR nr. 856/2015Paragraful 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2015 · dosar 1.125/97/2015
Paragraful 16
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 15 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, modificate prin Legea nr. 58/2009 pentru modificarea art. 15 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, precum şi ale art. 25 alin. (3) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate în privinţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 393/2004, Curtea constată că, în realitate, acestea se referă la art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004, astfel încât aceste prevederi de lege urmează a fi reţinute ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗